D’ale Sibiului si surprinzatorul Bourceanu 1
Am cam frecat-o prin Sibiu si pe langa el, mai toata luna august si am avut timp deci sa ma lovesc si de alte chestii legate de Sibiu, in afara de centru lor istoric, atat de frumos, de lipsit de tigani boratzi si caini vagabonzi. Daca circuli ceva mai frecvent prin Sibiu, sofer fiind, observi ca stopurile sunt certate cu coordonarea. N-au nicio treaba!!! Eu cred ca le-au pus sa fie si atat. La majoritatea dintre ele iti arata cate secunde trebuie sa astepti pana la verde, asta ca sa iti sporeasca frustrarea. De exemplu, pe un bulevard gen Magheru, deci drept, in mod normal, daca stai la stop, urmatorul, nu mai departe de 300-400 metri, ar trebui, la o viteza normala, sa il prinzi pe verde, nu?! Ei,bine, nu! Nu in Sibiu unde dupa ce am stat 50 de secunde la un stop, am plecat increzator spre urmatorul pe care il vedeam verde si acre s-a schimbat in rosu la nici 3 secunde de la plecarea mea. Ajuns in dreptul lui, mi se arata 65 de secunde de asteptat! Pfffff, zic ca asta e, sunt in concediu, deci nu ma enervez….dar cand il prinzi si pe al treilea tot pe rosu proaspat, innebunesti si iti cam bagi pula in stopurile lor! Pe de alta parte, am vazut la un taximetrist cu ceafa lata ca flashurile nu se dau doar pentru a-l grabi sau a-l speria pe fraieru’ din fata care nu porneste imediat de la stop. L-am intrebat de ce i-a dat flashuri lu’ ala din fata care era la vreo 15 metri, aveam si loc sa trecem pe langa el, deci na! ma lovise eroismul si vroiam sa ma iau de el cand imi raspunde senin, calin chiar, ca ii daduse ca sa ii semnaleze decizia lui si pentru a nu intra in panica….va dati seama…un taximetrist avea grija de un alt sofer in trafic! Mare lucru mi s-a parut!
Bourceanu este fotbalist cu acte, nu neaparat se si comporta ca atare. Este mijlocas defensiv, a jucat la Otelul si apoi la Poli Timisoara. Datorita convocarii primite la nationala, in mandatulu lui Pitzi, lui Bourceanu i s-a luat un interviu si am avut o surpriza extrem de placuta. Chelios si rarait, provincial si necunoscut, Bourceanu a vorbit atat de fluent, coerent si de realist incat nu-mi venea sa cred c mai exista si alte raspunsuri in afara de cele stas! Mi-a reintarit parerea buna pe care o aveam despre el, de curand, intr-un mini interviu inaintea meciului cu Manchester City, la antrenamentul oficial, de pe arena londoneza.
Rep: Poate fi acest meci, acest stadion, impotriva unor jucatori mari, pot fi toate astea motivele pentru care te faci fotbalist?
Bourceanu: (razand)..da…pai…de fapt aici sunt fotbalistii. Noi doar venim pe aici, un pic si dupa aia ne intoarcem acasa!
Incercand sa-i scoata o replica de lemn, gen “daaaa, pentru asa ceva te faci fotbalist, e o onoare…” si alte cacaturi din astea, jalnicul si pateticul jurnalist sportiv (hahahaha!!) a primit o replica super adanca si ironica la adresa fotbalistilor romani.
Jos palaria pentru Bourceanu!


Sunt tare multe lucruri de scris despre dar ma voi opri doar asupra unora. Ok, spectacole grandioase, scena imensa, oameni cam 130.ooo pe ziua de festival, preturi mari si cantitati mici la bautura, bere proasta de-a lor si vin australian. Asta ar fi pe scurt. Multe discrepante intre asteptari si realitati, nu neaparat mai rele, ci pur si simplu altfel. Spre exemplu, intr-o tara renumita pentru bere, parteneri ai festivalului au fost JUPILER!! (pe care i-am citit Jupiter pana in ultima zi cand m-am luminat, fie vorba intre noi). O bere normala spre proasta, acidulata, slaba, nici amara, nici dulce, care costa in “festival ground”, 2,5 euro (adica un bon), pentru 330 ml maximum! Ah, era sa uit, mai era un sortiment cu gust de ….cirese, bere rosie, care mergea la mahmureala.

Am fost alaturi de 4 prieteni mai mult sau mai putin apropiati, dupa caz, si ne vedeam, adica eu ne vedeam, ca facand parte din valul de noii romani (nou roman=generatie crescuta in ambele dictaturi, vechiul si ilisciano-nastase comunism, cu baza de cunostinte solida, cu o cultura muzicala peste medie, educati si cu bun simt dar gata oricand sa-si arate coaiele la nevoie, deschisi catre lucuri, obiceiuri, experiente si oameni noi; definitia este una ad-hoc si imi apartine). Dar nu, nu avem cum sa fim asa atata timp cat nu ii acceptam si pe altii care nu sunt exact ca noi, alaturi. Popor de stresati, suntem pusi in incurcatura si devenim nervosi de indata ce avem prin preajma oameni fara griji si extrem de relaxati, poate chiar pana aproape de a fi retarzi. Belgienii sunt de un “je-m’en’fish-ism” crunt. Nu se supara daca le tipi in ureche, daca arunci cu bere pe ei, daca ii misti si ii deranjezi cand incerci sa te strecori prin multime, nu sunt deloc impresionati din ce tara esti oricare ar fi ea, ar dori sa stie doar cateva injuraturi in limba ta. Nu zic “scuze” daca aproape te darama cand trec pe langa tine, daca te uiti urat la ei e egal cu zero…..practic, nimic din ce stiam nu se aplica. Aproape needucati si superficiali, tinerii belgieni, caci ei mi-au fost unitatea de masura, sunt atat de impacati cu ei insisi incat nimic nu ii poate atinge.


